Raționamente și unicorni
,,Au fost 24.366 de note greșite la Evaluarea Națională, corectate la contestații’’, scrie cvasi-jurnalistul Peticilă într-unul dintre articolele dedicate contestațiilor de la examenele naționale. Deci știm din start! Dacă notele au fost contestate și modificate, atunci ele au fost greșite. Cam așa raționează un cvasi-jurnalist din zilele noastre, un jurnalist care scrie despre educație. Însă Peticilă nu vrea să raționeze, el vrea doar să-și urmeze sfaturile: ,,Dacă vreţi să te adresezi (sic!) unui copil, faci produsul roz, îi pui sclipici şi îi adaugi un unicorn’’. Deci este vorba de unicorn în jurnalismul lui despre educație, nicidecum despre raționamente, este acțiunea de a da în mintea copiilor precum părinții, care se jeluiesc despre cât de nedreptățite sunt odraslele cu eul gonflat, având hipercapacități intelectuale și cunoștințe supraevaluate.
Tot cu unicorni și sclipici se îndeletnicește și cvasi-jurnalistul Ștefan Lefter: ,,aproape 49.000 de note de la Bacalaureat 2024, sesiunea de vară, au fost greșite și modificate după contestații’’. Apare întrebarea: oare așa intuitiv, domnii în cauză n-au simțit o jenă, nu le-a apărut în orizontul minții lor regresate, gândul că itemii obiectivi sunt doar o parte din nota acordată unei lucrări? Că evaluările diferă din cauza subiectelor cu rezolvare subiectivă sau din cauza confuziilor multe, talmeș-balmeșului din minților ,,catindaților’’ la examene? Sau domnii în cauză n-au dat examene, sunt cvasi-jurnaliști edupedu=0, precum bacalaureații picați dar înscriși ca studenți la unele facultăți? Or avea și dânșii eurile gonflate, simțindu-se încă nedreptățiți și traumatizați de notele ,,greșite’’ date de evaluatorii nedrepți?
Vânătoarea de profesori-opresori
6 articole sunt destinate urmăririi profesoarei ticăloase de la Azuga, care a oprimat proletariatul elevilor inocenți și dornici de a învăța matematică. Edupedu a urmărit cu mânie revoluționară cum doamna profesoară, ce a oprimat elevii prin corigențe, mai îndrăznește să rămână în învățământ. La dracu’, cum este posibilă această nedreptate socială?
Profesoara ,,a lăsat intenționat corigenți’’: eu m-am mirat mereu de cum unii oameni cunosc intențiile celorlalți, acești oameni sunt o mină de aur mai valoroasă decât cea de la Roșia Montană. Corectitudinea politică neomarxistă, de care este îmbibat sistemul de non-învățământ, descrie opresiunea profesoarei, care a lăsat corigenți pe nedrept (așa titrează edupedu, doar este specialist în dreptate socială marxistă). Profesoara opresoare a hărțuit verbal elevii cu tabla înmulțirii și a intimidat proletariatul școlar cu adunări cu numere din două cifre. Total înrobitor!
După ce edupedu răstignise profesoara scriind că ,,a fost dată afară’’, adică nici măcar așa cu stil de jurnalism profesionist: ,,concediată’’, vine dezamăgirea, profesoara predă din nou și-i va abuza din nou cu tabla înmulțirii și scăderi cu numere din două cifre. Ba mai mult, vrea să ajungă profesoară de București! Tulai, Doamne!
Pe drumul calvarului, profesoara din Azuga a pus note în săptămâna verde, sărmana femeie duduită de cap! Și a trecut notele de la simulare, simulare unde elevilor li se fâlfâie, pentru că au dreptul să li se fâlfâie, edupedu și alte publicații le predică astfel de unicorni și de sclipici cu drepturi bine împachetate de a li se fâlfâi, de a nu gândi, de a fi după bunul lor plac de multe ori prostesc. Dar asta nu contează, oricum profesorii sunt mereu de vină.
,,Tentația inocenței’’: încă o pseudo-revoluție
Să dai o notă mică este o discriminare, susține un părinte. Nu se pot da prea multe note mici. Aceasta este direcția revoluționară. Dreptul de a nu fi discriminat cu note mici și de a fi prost este scopul noii revoluții. Publicații, precum edupedu, susțin această direcție. Direcție semnalată de mult timp de Pascal Bruckner în ,,Tentația inocenței’’. Victimizare, infantilizare, copilul devenit idol, ce trebuie satisfăcut cu cât mai multe drepturi, să se simtă în siguranță, fără obligații, aceste ingrediente formând un ideal stupid importat de români din paradisul Vestului. Filosoful a scris, turma behăie și merge înainte spre pseudo-revoluția cuceririi ,,clauzei persoanei celei mai vulnerabile’’(Philippe Muray): elevul rumân față cu reacțiunea examenelor și mai ales confruntat cu învățatul oripilant.
Desființarea examenelor
Asociația unor elevi dorește, ce li s-a băgat în cap elevilor trăind într-o societate ideologizată: egalitate cu profesorii în toate aspectele, chiar pe ușa de intrare. Din partea mea, îi pot băga pe profesori pe la subsol căci oricum acolo sunt, în subsolul istoriei, dar aici este vorba despre un simptom: acest egalitarism marxistoid stupid, pe care firește elevii nu-l conștientizează, pentru că sunt incapabili să-l conștientizeze. În primul rând, pentru că idolul-copil cunoaște adevărul, regele-copil această biată păpușă muppets, cum deschide gura, cum rostește adevărul. Desigur adulții, ispitiți de inocența naivă a copilului, produc în mintea idolului-copil această iluzie. În al doilea rând, pentru că elevul nu citește, nu se cultivă, nu este interesat decât de ceea ce primează în societatea noastră: puterea, banii, divertismentul, consumul, plăcerile goale ale vieții.
Desființarea Bac-ului a fost propusă și cercetată prin chestionare de asociațiile de elevi, probabil s-au mai dezumflat după ce au citit răspunsurile la chestionare. Cert este că propunerea a vuit un pic și o publicație, Spotmedia, pe aceeași linie de regres mental, a susținut că este exagerată desființarea bacalaureatului, pentru că, urmează argumentul la turmă și la modestie, și în celelalte țări europene se susține un astfel de examen. Dacă țările europene îl desființează, atunci îl desființăm și noi, nu? Apoi, mai departe, autoarea ne spune că în această formă bacalaureatul este irelevant. Clar! Doamna nu ezită să-i apere pe sărmanii elevi de comentariile ,,pline de ură și de dispreț’’, cum o fi văzut mintea dânsei plinătatea urii și a disprețului? Poate nu era chiar plin-ochi disprețul, poate era pe jumătate dispreț, pe jumătate râs. Cu mintea ideologizată de limbajul corect politic neomarxist o fi măsurat cvasi-jurnalista? Desigur, în rest, doamna cvasi-jurnalistă este preocupată de USR și de Lasconi etc.
Lasconi și ideologia
Lasconi apare și pe edupedu, îngrijorată de cât petrece sărmanul elev-proletar la munca intelectuală. Ea promite descentralizarea: îmi place această idee, sună bine în teorie, în practică…În Acapulco, într-o comunitate de anarhiști americani, care criticau sistemul de învățământ american, oamenii voiau să-și educe odraslele și pe ei înșiși în afara statului opresor prin materiile lui precum genetica, fizica cuantică, microeconomia, politologia ideologizată… Bună intenție, dar când alegi ceva, trebuie să știi variantele foarte bine pentru a alege liber, nu după bunul plac arbitrar și întâmplător. Cum vor ști cei din consiliile din administrație ce să aleagă? Desigur în funcție de interese. Ruinarea culturii adică a studiului științelor, artelor și religiilor va continua.
Eu o voi vota pe Lasconi, dacă reușește să mărească bugetul culturii și al cercetării peste cel al serviciilor de informații. Însă ea nu va reuși aceasta, pentru că serviciile de informații, originate în socialismul de ieri, sunt mulțumite de ceea ce creează stânga de azi, socialismul internaționalist (PSD, PNL, USR): un individ infantil, slab, incapabil de asumarea riscurilor, lipsit de cunoaștere în afara ideologizării, slăbit de divertisment și de plăcerile consumului, maxim un luptător pentru ce i se dictează – drepturi, integrare, cooperare.
Contestație fără risc
În lupta împotriva notelor ,,greșite’’, edupedu arată că se poate: notele scăzute la contestație sunt împotriva dreptului, spune un jurist sofist, plătit de elevul nemulțumit. De la justiție nu ne așteptăm decât la același regres mental. Să mai enumerăm isprăvile ei de la dosarele revoluției, torționarilor, mineriadei până la ,,10 august’’ sau exterminarea bătrânilor în aziluri? Nu ne mai pierdem timpul.
Însă ați înțeles ideea: numai pentru lupta, curajul de a contesta și bietul proletar năpăstuit pe câmpia cogitațiunii ar trebui recompensat pentru această plusvaloare adusă la munca lui. Nicidecum să i se taie din retribuția pentru munca lui valoroasă.
Orice profesor-evaluator trebuie să-și asume evaluarea: eu nu am nici o problemă în a sta față în față cu ,,contestația’’ și a-i dezumfla eul gonflat al ,,catindatului’’, care crede că merită o retribuție mai mare. Eul lui gonflat de o societate stupidă, ridicându-și pe piedestal copilul-idol, elevul-rege, inclusiv prin pisipipipedagogiile, ce promovează sprijinul total pentru copilul roz-inocent, căruia îi cântăm cum să-și gonfleze ego-ul ajuns cât un balon de călătorii plin cu veridicitatea inorogului.
Nietzsche și Bac’ul
11 ore pe zi de studiu la clasă și individual avea elevul Nietzsche la școală în programul impus. Sărmanul copil! Desigur că disprețuia unele discipline. Profesorul de matematică a vrut să-l trântească la Bac’, dar profesorii de limbi clasice l-au sprijinit pe cel mai strălucit elev la…ce? La greacă veche sau latina, pe care n-o mai studiază poporul latin rumân, pentru că odraslele nu mai au timp de distracții și de rețele! Utilizarea fondului latin realizându-se doar când bătrânul italian cere să fie ridicat de pe wc îngrijitoarei din România.
Elevilor și tovarășei Lasconi foarte îngrijorată de numărul mare de ore pentru sărmanii copii, Nietzsche le scrie: ,,am încercat să mă abat de la rigiditatea programului…cultivând o pasiune supraentuziastă pentru cunoașterea universală și bucuriile ei’’. Înțelege cineva din această societate dominată de ignoranță și de stupiditate expresia: ,,cunoașterea universală și bucuriile ei’’?
Acuz!
Acuz guvernările și conducătorii învățământului că au promovat dansul în jurul noului vițel de aur, punând în centrul educației regele-elev, idolul-copil!
Acuz jurnaliștii cu regres mental că au susținut această glorificare a noului idol căruia i s-au așternut la picioare: drepturi, bani, sprijin, cocotologiepsihologie pozitivă de 2 bani, pedagogiile cocoloșelii de un ban…!
Acuz profesorii, coborâți la subsolul istoriei, că au asimilat acest învățământ producător de hârtii, uitând de rolul important de învățători, educatori, maeștri, demni de a fi urmați și depășiți!
Acuz mediul social de la ,,iecsperți’’ la ONG-uri formatoare de nimic, că au încurajat reforma unui învățământ de cultură generală în locul căruia nu s-a pus nimic și nimic nu se va pune!
Idolul și umbra răului
,,Școala franceză este terminată’’ spun doi filosofi. Despre școala românească și probabil alte școli europene se poate spune același lucru. La ce folosește să-ți bați capul cu ceva deja aflat la statut de umbră a trecutului? Această întrebare ,,la ce folosește’’ fiind serioasă, nu pusă în mod ipocrit de oameni, ce se cred inteligenți, dar nu sunt, ei știind deja răspunsul la întrebare.
Folosește pentru a contempla turma de behăitoare preaslăvind idolul-copil, regele-elev, smehăind: ,,drepturi’’, ,,progres’’, ,,distracție’’, ,,prea multe ore la școală’’, ,,prea multă carte’’… Pretenția smehăitoarelor că au doar ele adevărul, fiind rizibilă și ridicolă, de fapt, cu cât sunt mai zgomotoase aceste copitate, cu atât sunt mai lipsite de vreun adevăr.
Poate în viitor, adularea idolului epocii noastre nu se va sfârși, dimpotrivă, se va fanatiza. Atunci, poate ar trebui să fim recunoscători că încă mai putem să gândim și să scriem diferit.
Cel mai important motiv este să ne mai gândim dacă politicienilor sau jurnaliștilor le pasă cu adevărat de copii sau de elevi. Părinții și copiii ar trebui să se mai gândească la acest aspect, chiar dacă politicienii și jurnaliștii par să fie de partea lor! Eu cred că le pasă de orice altceva (putere, influență, credințele din capetele lor goale etc.), nu de copii!
Barnevernet sau cum este interesat statul să te supui copilului-idol
Barnevernet este doar un exemplu mai cunoscut: astfel de ,,protecții ale copilului’’, de instituții ale statelor, au confiscat copiii de la părinți (chiar în România) prin decizii administrative bazate de multe ori pe supoziții, pe ,,suspiciuni’’, pe dulciuri puse sub nasul copiilor, pe ,,copiii spun mereu adevărul’’. Ce n-au reușit unii securiști, adică transformarea unor copii în turnători ai părinților, reușesc gardienii asistenți-sociali ai statelor pseudo-liberale, care ni se dau ca exemple glorioase. Așa cum copiii erau luați de la părinții, ce unelteau contra orânduirii socialiste în România comunistă, stângiștii și socialiștii de azi susțin un stat, ce poate confisca copiii părinților bănuiți de violențe fizice, îndoctrinare religioasă etc.
La gigi tv, post desigur prostgresist, un profesor și asistent social din aceeași categorie a adulatorilor copilului-idol, susține că astfel de abuzuri ale statului trebuie înțelese, adică pot fi trecute cu vederea, pentru a stârpi violența asupra copilului. El face trimiteri la o cvasi-știință, evident ideologizată, care demonstrează ce dorește statul. În această cvasi-știință concluziile sunt: ,,…este o corelație…’’,,,…sunt predispuși…’’, ,,…ei au spus’’ (deci este adevărat). Tov. stângist îi cunoaște pe cei mai mari criminali din istorie că au avut traume în copilărie adică erau bătuți de părinți. Păcat că n-a fost Barnevernet să schimbe istoria!
M-am oprit doar asupra acestui caz ilustrator despre cum presa slujește statul și ideologia copilului idol înșelându-ne că-i pasă de copii. Nu, nu, nu le pasă, nici presei, nici statului prin asistenții sociali, gardieni responsabili cu confiscarea copiilor, lor le pasă să realizeze ceea ce nici statele dictatoriale nu au realizat asupra copiilor, adulții de mâine: controlul asupra lor.
Acuz statul cu gardienii lui și presa servilă că promovează ideologia copilului-idol, a elevului-rege, tocmai pentru ca adulții de mâine să fie obedienți și manipulabili!
Ultimul exemplu: idolii nu pot îngenunchea
Să fim înțeleși: nu am agreat și nici nu agreez pedepsele fizice, nici pedeapsa profesorului care și-a pus în genunchi elevii, ce devastaseră și făcuseră gălăgie, oricum pe nimeni nu interesează ce făcuseră. Dar nu agreez nici toată reacția exagerată, plină de jurăminte de credință față de copilul-idol: de la edupedu ,,revoltat’’ până la publicații stângiste și stângace precum hotnews, g4media, de la pesediști până la useriști ca Năsui, toată stânga plânge de mila copiilor. Barnevernet-ul de Călărași vrea cercetări penale, deși părinții nu s-au plâns, pe fb, un socialist pesedist se contrează cu rude ale copiilor, socialistul, fiind atât de compătimitor cu copiii, devenind părintele lor de conjunctură. ,,Adevărul’’ socialist, susținător al lui Ilici în trecut, și critic al golanilor adolescenți din Piața Universității, scria în 1990 cum s-a curățat mizeria din Piață, asta însemnând și bătaia dură aplicată unor copii de 10-12 ani. Acum, adevărul socialist pozează în mare luptător pentru ocrotirea copiilor puși în genunchi. După ce-mi rețin dezgustul față de internaționala ipocrită și socialistă luptătoare pentru dreptate, să analizez un pic pisicologii contactați de Adevărul socialist pentru a-i apăra pe copii de abuzurile profesorului-opresor, pisiologi ce ne împărtășesc din cunoașterea lor abisală.
Tov. Husaru, consultantă în dezvoltare emoțională, spune că este necesară toleranța pentru gălăgie, pentru distrugerea de mobilier etc. Iar pisicologul Rosner spune că astfel de pedepse generează resentimente față de orice autoritate, ați înțeles, astfel de violențe pot produce neplăceri autorităților, statul are nevoie de supuși obedienți, care să tolereze cât mai multe rahaturi, să muncească, să plătească taxe, să se distreze și să tacă. Deci nu-i mai pedepsiți pe idoli.
Cred că este suficient. Eu i-aș fi pedepsit pe vițelușii de aur stând cu ei în aceeași cameră 8 ore, fără telefoane, doar cărți, numai citind și scriind, ascultând muzică de la Bach și Mozart până la Sibelius și Arvo Pärt, mâncare și apă la pachet, voie doar la baie, fără să vorbească. După o asemenea pedeapsă unii dintre ei cred că-și doreau masaje la urechea externă sau la obraji ori chiar pedeapsa profesorului torționar. Dacă regișorii se dedau iarăși la paranghelie cu tot chilobaul aferent, ridicam pedeapsa la 12 ore, apoi după încă un bairam distructiv la 16 ore, și după, venea Barnevernet-ul să mă ridice, presa stângistă să plângă că i-am traumatizat pe oropsiții elevi-regi cu Tchaikovski și Mahler, nepunându-le și niște Tzancă Uraganu, trapanele cu Gheboasă și rock cu Babasha.
scris de Cătălin Spătaru
Surse:
Pascal Bruckner, Tentația inocenței, trad. Muguraș Constantinescu, Nemira, București, 2005
Philippe Muray, Imperiul Binelui, trad. O. Nimigean, Cartier, Chișinău, 2021, p. 8
Sue Prideaux, Sunt dinamită! Viața lui Nietzsche, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, Iași, 2020, pp. 36-37, 45
Imagine reprezentativă: reproducere după ,,Regele Solomon ajungând să idolatrizeze sub influența nevestelor” de Giovanni di Pesaro, 1668, wikimedia.org
Pingback: Profesorul indezirabil și recorder-ul corect politic | lumeninmundo